Si maine vreau sa fiu cu tine…

    Image

Stati in fata unui ceai cu roiboos si mere coapte, la o masa mica, in coltul din spate. E prima intalnire si nu iti dezlipesti ochii de ochii lui. Nu poti, iti e frica ca vei pierde un gest, vei pierde semnificatia, Vorbeste atat de cursiv, te topesti in cuvintele lui. Te simti coplesita de moment si parca nu ai mai simtit asa niciodata. Parca pentru a putea trai lucrurile frumoase la nesfarsit creierul nostru secreta substante care te ajuta sa uiti din intenstiatea momentelor. Tocmai de aia ti se pare mereu ca simti “aia” pentru prima data. Am aflat ca toate femeile cand nasc, secreta ceva hormoni care doar atunci de elibereaza, tocmai pentru a crea o mini-amnezie. E modul natural al naturii de a se asigura ca dupa o experienta dureroasa, totusi, vei mai vrea sa faci un bebe, si, mai important, ca nu il vei respinge ca mama. Poate e un hormon frate cu acela care te face sa iti amintesti momentele la o intensitate mai mica, tocmai ca atunci cand il simti din nou, sa para ceva cu totul nou fata de orice ai experimentat pana atunci.

Cand eu vorbesc, el pare sa imi cuprinda toata fiinta intr-un zambet. Si totusi ii simt inclestarea. Pare sa nu vrea sa ma deranjeze cu nimic, ii e sete de cuvintele mele. Eu imi simt creierul cum pulseaza, impreuna cu mainile, buzele si limba. Totul e o miscare continua, parca reusesc sa ma transmit toata prin aerul dintre mine si el, iar semnalul ajunge la el nedistorsionat. Uitandu-se la mine cu atata admiratie pare sa imi stimuleze logica la o cota pe care nu credeam ca o pot atinge. Ii vorbesc despre matematica, core-ul vietii mele, cum tot ce traiesc e bine inmagazinat in sertarase al mintii mele si totul e etichetat. Ca in haosul atristic pe care il traieste sufletul meu in fiecare zi, imi trebuie dulapioare aranjate, pentru ca e singurul mod in care pot cladi mai sus, mai nou, mai curat. Cum familia, jobul, educatia si principiile sunt un bloc imens, o structura solida, iar restul – pasiunile, povestile, rasul, visele, implinirile, vestile bune, o praji buna si o muzica pe mood nu fac decat sa decoreze si sa coloreze structura de baza.

Imi spune ca nu a mai simtit asa ceva niciodata. Ma uit cu mirare si neincredere, iar el citeste asta. In continuare, e atent la fiecare cuta pe care o face fata mea in timp ce il privesc. Ma citeste pana in oase. Apoi imi spune un lucru minunat. Nu inseamna ca nu a mai trait sentimente frumoase niciodata, ca nu a mai trait sentimente intense, dar ca ceea ce simte acum e ceva cu totul nou, e diferit, deci nu a mintit. Si ca da, nu a mai simtit asta pentru nimeni. Nu s-a mai simtit asa cu nimeni. Eu nu simt ca vreau sa il cuceresc. Mi se pare ca e deja dincolo de un scop, mi se pare ca picam amandoi. E prima intalnire si are curaj sa ma atinga din cand in cand pe mana si sa mi-o sarute. Simte ca sunt infocata si ca imi pluteste sufletul in aer asa cum mirosul de lapte si miere se ridica din ceasca de ceai.

Trec cinci ore si imi dau seama ca maine vreau sa fiu iar cu el. Pentru un “pentru totdeauna” e nevoie de un “mai da-mi zi din viata ta” in fiecare zi. Asa, un om devine prezentul tau si, in fiecare seara, viitorul tau.