in bucla nesfarsita

Si e noapte si ma sufoc si ma trezesc si realitatea e mai rea decat visul… pentru ca nu e in stanga mea si nu e mana lui ce ma strange, e doar un ghmeotoc de cearceaf… strang de carpa aia si mi se mototoleste toata sub mine… lacrimile in vis sunt lacrimi reale, insa gustul lui nu e acelasi si nici parfumul… si doare in stomac, pentru ca e gol, au zburat toti fluturii si se zbate goliciunea in intuneric… si gadul la ultima conversatie e sepuku… asa, fara anestezie, in carne vie… si filmul il repet la nesfarsit in cap si nu vad unde am gresit, unde a gresit, dar stiu ca doare al naibii de tare si vreau sa stiu unde se sfarseste… cate dimineti va mai trebui sa ma trezesc si sa imi fac patul, pentru ca noaptea viitoare sa il cramponez tot sub mine?

Suferinta asta e ca un muschi… pe care trebuie sa il antrenezi in multe serii, pana cand nu mai ai de unde sa tragi… e mort pentru moment… si atunci l-ai secat de tot, atunci poti sa iti revii si sa lucrezi in alta parte.

Suferinta trebuie consumata pentru a te desprinde de ea.