“Uite-o scoica”

Blogul asta de fapt l-am facut pentru mine, pentru memoria mea de “pestisor de aur”… Un prieten im spune ca sunt ca un pestisor in acvariu care tot da ture si se mira: “uite-o scoica”… mai da o tura si iarasi: “uite-o scoica”.. Asa sunt eu… Desi un dezavantaj pe care trebuie sa il compensez, avand grija sa imi notez pe post-it-uri, prin agende, pe mana, prin jurnale ce trebuie sa fac, am marele noroc de a fi mult mai fericita decat altii. Uit ca am mai trait acelasi lucru la aceeasi intensitate si de fiecare data mi se pare incredibil. Asa ca sa curga cu “the amazing” of 2014 – mid-year review.

M-am indragostit si m-am automotivat sa invat, ca un cadou, piesa care ma face sa cred ca dragostea exista. Este singura piesa care inca face sa se opreasca tot timpul in loc si sa se scurga pe langa mine, in timp ce eu incremenesc, sorbind fiecare nota. E piesa care m-a facut sa plang la repetitiile de canto de la Opera Nationala, de prea multa emotie… Fiecare vers l-am simtit si rezultatul a fost un “eu” sincer, dincolo de orice masca. Am stat o noapte sa inregistrez the “perfect video”, insa a iesit doar ceva… frumos… Am dat “All of me” si ma bucur ca inca am puterea asta de a darui. Si, Doamne, cum as oferi daca m-ar lasa unul cu adevarat. Acum scriu si privesc chitara… Imi este foarte draga si Omul ramane drag, insa, “All of me” ramane inca la mine gata de imprastiat in alte directii.

Am inotat. Mult. “My head’s under water but I’m breathing fine”… Mi-am reglat pulsul in 5,65 km sub apa, in cadenta perfecta a unor guri de aer la fiecare doua brate. Am inotat si dimineata la 4 jumate, cand orasul dormea, iar eu miroseam a clor. Venind spre casa sa ma odihnesc 3 ore, vedeam Rasaritul. Jinduiam la Bolero si la mirosul de Sare. Intram in apa cu emotii si nestiind daca voi rezista, ieseam dupa fiecare jumatate de ora cu sentimentul ca Lumea e a Mea, ca nu exista limite… Asa, uda, cu casca si ochelari, poate cea mai neatractiva din cate am fost, am simtit ca nimic nu ma poate dobori. Se intreaba lumea la ce te poti gandi cat esti sub apa. Eu privesc linia de pe fundul culoarului si in background numar..1,2,3.. Devine ritmul. Pe urma adaug o melodie… Una careia ii stiu versurile si stiu cat dureaza… Este layerul de peste. Pe urma, cu toate astea in fundal, imi aleg un gand. Unul frumos si constant. Si tin de el cu dintii de teama sa nu ma dezechilibrez si sa pic. Si o duc asa, pe ritm, melodie si emotii pana cand se aude fluierul ultimei runde. Atunci uit de tot si ma gandesc doar la respiratie, la muschi, la abdomen incordat, la triceps, umeri si imi pun fiecare celula in miscare pentru a sprinta inspre finish.

Am alergat. Mult. 21,6 de km pe munte. In 3 ore. Nepregatita. Si totusi, am muncit ceva ca sa ajung aici si sa ma simt “nepregatita”. “Wild heart get far”. Limite fizice… tot mai mult, tot mai mult… e ca un drog… Vrei mereu mai mult. Sa simti ca crash-ui si totusi mai duci. Am alergat cu Au, si am inceput in panta. Mi-a spus sa nu ma grabesc, urmeaza o portiune dreapta. Ultimele cuvinte pe care le-am auzit au fost “ACUM, baga”… Si nu m-am mai oprit. Nu stiu cum, am ajuns la 10 km, la punctul de alimentare, am luat din mers cateva alune, fructe uscate, glucoza si mi-am pus apa. Eram deja la jumatate. Alergam pe poteci de munte, printre brazi, fix sub cerul albastru, la vale 4 km prin jnepenis, driblam bradutii si pe cei cu genuncii mai slabi. Am alergat in gol alpin, am sarit prin paraiase si balti, m-am udat de sus pana jos, colcaiau bocancii de atata noroi. Am simtit acel “runner’s high”, cand picioarele nu mai erau ale mele, se aruncau unul in fata celuilalt, in avant puternic, mainile pe langa corp, tot corpul la unison, respiratia nu o mai simteam… Am depasit multi din fata si am tinut de concentrare pana cand chiar s-a terminat tot oxigenul din muschi. Da, atunci cand credeam ca nu mai putem, exista resurse in noi care ne imping inspre linia de sosire. Ultima bucata, ultimii 4 km au fost doar panta. Atunci mi-am propus sa nu ma mai grabesc, sa ma bucur de peisaj… Si am mers, rapid, constant, cu sticla in mana… M-am gandit sa imi pun “Invincible” in casti. Ei bine, la un puls atat de crescut, cumva sufletul imi era tandari si am simitit ca nu mai pot respira. Sa fi fost emotia finishului? Nu e explicabil… Am alungat orice durere si m-am concentrat pe “brazi inalti, carunti” si mi-am smuls castile. Am trecut linia dupa o cazatura fantezie la cativa metrii inainte si am plans o vreme… De bucurie, normal 🙂

Sa notez aici ca am facut 36 de flotari.

Next chapter: Cant. Visele mele, se implinesc, cat bat din palme sau cat clipeeesc… Inca un punct de pe bucket list – sa fiu lider vocal intr-o trupa… Si m-au gasit baietii de la Nuybai, 4 oameni absolut minunati, care m-au primit cu bratele deschise si cu care repet de 2 ori pe saptamana. Orele de repetiii imi dau un sentiment inaltator. Imi cunosc vocea din ce in ce mai bine, de fiecare data ma joc altfel cu ea, cresc, cresc, cresc… Adele – Make you feel my love… O piesa in care ma pierd si o cant mereu cu ochii inchisi si cu surasul pe buze. I try – Macy Gray – E exact pe timbrul meu si o ador, mi-a placut si am consumat-o acu cativa ani pe repeat. Je Veux – Zaz – crezul meu in viata si e piesa MEA – Je veux de l’amour, de la joie, de la bonne humeur/ Allons ensemble, découvrir ma liberté – I want, love, JOY, good spirit! Pai si nu? It’s not about the money, money, money – Just wanna make the world dance. Astept cu nerabdare primul concert. O sa ma pis pe mine… dar cu ochii inchisi 🙂

Pfoai, nici nu mai stiu cate si mai cate – 2 vama veche, un interviu, un Electric Castle, zeci de rucsace de haine spalate, mult sport, multe povesti, sute de oameni cu care am vorbit, promisiunea unui concediu la surf, multa ciocolata neagra mancata, joy everywhere, oameni care ma aprecieaza, care imi dau si carora incerc sa le ofer cel putin la fel de mult… Dormit prin corturi, ma cheama “Maria” alaturi de prietena “Stefana”… concerte si palinca, rasete, overtime si nervi la job, JOY rosu cu radio Zu si sarutari Criminale… Multe Capite si slana si rosii si ceapaaaaa… Am fost barman, am servit gratis, am intalnit-o pe Fluturas la Pescarie, m-am indragostit intr-o noapte de povestile unui baiat pe care nu il voi mai vedea niciodata… M-a luat in brate la ora zece, in timp ce Soarele se urca peste mare, intre povesti despre nebunii unui azil din Anglia, in care am spart noaptea in doua cu rasetele noastre si mi-a spus ca miros atat de bine, incat ar incapsula mirosul meu si l-ar lua cu el peste tot… Hm… Vanilie…  Mii de minute vorbite la telefon de drag… Frenezie si somn… uneori… dupa Apus.. Rasarite… peste Zece, deja…

Sufletul mi-e bomba… Traiti, da? Iesiti afara si traiti… Eu ma pun sa fac curat 🙂

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s