#7. The ordinary that is extraordinary

 

untitled

Momentul asta, asa cum e el. Eu in varful patului, concentrata la laptop, el tolanit pe burta citind manualul de utilizare al noului lui “gadget” primit de ziua lui. E atat de prins, parca ar citi Odiseea. E atat de bine ca nici nu imi trecea prin gand sa scriu despre asta. Lasam momente din cotidian, the”ordinary” sa treaca fara sa le consemnam. Nu pe hartie, dar undeva, macar in minte sa ne spunem “ba, e bine..nu stiu de ce, dar e totul bine”. Poate va veni o vreme cand nu va mai fi bine si nu vom stii ce era atat de bine inainte si cum sa ne recreem momentul ala.

In ultima vreme am observat ca am o recunostinat acuta fata de lururile oridnary si extrordinary care mi se intampla (sau nu mi se intampla). De exemplu azi am intrat in lift si am vazut ca ciferele liftului au si limbaju Braille. Si circuitele din capul meu, intre parter si etajul 3 au facut o semianaliza referitor la de care simt simt m-as putea lipsi daca ar fi sa aleg. Daca as orbi, dar as auzi si as vorbi, mi-ar lipsi multe repere, si parca as vrea sa vad. Nu stiu, puii mei, sa imi vad copilul in brate, sa il vad pe iubitul meu zambind, sa vad cand trec strada, sa ma pot orienta, sa pot lua decizii despre bunatatea oamenilor in funtie de contextul pe care il vad, sa nu imi omor instinctul de detectiv care observa totul. Daca nu as putea vorbi, dar as vedea si auzi, cred ca as fi frustrata sa trabuiasca sa scriu totul pe hartie si as exploda sa nu pot sa imi impartasc filozofia de viata la o cana de ceai cu cel mai bun prieten. Da , inainte de etajul 3 am concluzionat ca cel mai mic rau dintre toate relele ar fi sa nu pot auzi, dar sa vad si sa vorbesc. Ca desi imi ia o viata sa invat chiar si Italiana, as invata sa citesc pe buze si ar fi cumva ok. Si pe urma m-a traznit. Sunt chiar idioata, nu as mai auzi niciodata muzica. Nu, nu. Am iesit din transa din lift, am intrat in casa si am multumit lui Dumnezeu ca sunt sanatoasa si nu am nicio problema din asta si numai gandul ca as putea avea m-a daramat.

Da, recunostinta se exerseaza zi de zi, clipa de clipa.

Off, ce moment am acum. Parca nu e viata mea.

Sa fii in Italia, sa scrii in Romana, sa asculti muzica frantuzeasca si sa vorbesti in Engleaza. Cina sa fi fost gatita si savurata in doi, shushi la aperitiv si pui cu legume la felul 2, chiuveta curata, o tura mare de haine spalata. Lumina sa fie difuza in camera si temperatura numai bine de stat deasupra plapumei, imbracat lejer. Sa scriu. Da, asta e Linistea. Asta e The Extraordinary.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s