#8. Prieteniile care n-au distanta

 

fb_img_1479371381098-01

Ieri a murit Leonad Cohen. Pentru mine el trebuia sa ia Nobelul. A fost prima veste pe care am citit-o cand m-am trezit. Si am plans. Am izbucnit. Parca a fost un prieten vechi. Ce sunt prietenii? Sunt acele prezente cu care traiesti emotii, care te fac sa te gandesti, care te fac sa filozofezi, sa iti pui intrebari si care sunt acolo atunci cand ai nevoie sa visezi, sa plangi, sa fii izolat de lume. Sunt aceia alaturi de care dansezi sau cu care iti petreci un drum lung. Lipsa prezentei fizice nu descalifica un prieten. Pe muzica lui Cohen am visat, am avut inspiratie, am scris. L-am ascultat in masina, am dansat singura si in doi, am ras imaginand-mi “a place where the kids like to play”. Kobain zice in “Pennyroyal tea” -“Give me a Leonard Cohen afterworld…So I can sigh eternally”.

Si uite asa, mi-am adus aminte de Amalia. Amalia mea care l-a vazut in concert la Bucuresti. Cand a plecat mi-a zis ca TREBUIE sa mearga, s-ar putea sa fie ultima data cand il vede. Eu mi-am spus ca TREBUIE sa mai fie si o alta data, refuz sa cred ca voi trai si nu voi fi fost amutita si inmarmurita in fata prezentei lui. Ieri m-am gandit mult la Amalia si la  cum ma sunase pe ultima melodie din concert, din  Piata Constitutiei. Eu eram in Timisoara, machiata, pregatita sa ies la party. Lumina era stinsa si timp de 5 minute, cat a durat apelul, mi-a fost frica sa respir sau sa deschid ochii, de frica sa  nu stric cumva magia ce intra pe canalul telefonic. A cantat “Take these waltz” si am plans din prima pana in ultima clipa. Fara sa ma auda nimeni. Dar Amalia m-a simtit. Si a plans si ea cu mine. Cred ca momentele in care doi oameni plang impreuna creeaza o legatura foarte puternica  E atat de dezarmant si de sincer… Ieri am sunat-o, la fel de pangacioasa sa ii spun ca nu mai e Cohen. Stia si asculta si ea, ca si mine, muzica lui. Nu mai vorbisem de 4 luni. A fost ca alaltaieri. A fost sincer, cu drag si cu dor, ca si cum nu e nevoie de cuvinte, ca si cum sufletele noastre stiau ce trebuie sa isi spuna. Da, prin telefon.

Azi dimineata am primit un mesaj de la ea. Cel mai frumos mesaj de multa vreme incoace.”M-am bucurat tare mult ca te-am auzit ieri. oricum, cand ti-am auzit vocea… nu mai puteamn sa vb de plans. ptr ca tu… tu si sensibilitatea ta.”. Da, Amalia, “astea-s cele mai faine prietenii, cand poti vorbi dupa o mie de ani si..sa plangi ca fraieru <3”

Preieteniile astea sunt cee care trec de limita timp si spatiu, mii de km inte noi, mii de ore distanta nevorbite. Insa dainuie, daiunie cum Cohen o sa dainuie mereu prin muzica lui, indiferent unde ar fi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s