#10. Mirosul unei carti proaspete

1zjctn7crq

Ioai, deci io chiar ma mir ca scriu despre asta. Si asta pentru ca atunci cand eram mica aveam o vorba: “da-mi sa fac oricate culegeri de mate, numai nu imi da sa citesc”. Si, intr-adevar, cam 30 de ani nu m-au pasionat cartile. Mi se parea plicitisitor, pentru oameni fara lucruri mai bune de facut decat cititul si, unde mai pui ca, neavand o memorie foarte buna, mi se parea ca citesc degeaba. Ca si filmele la care te uiti dar atunci cand se vorbeste despre ele pe undeva, habar n-ai ca le-ai vazut vreodata. Bine, asta cu memoria are si parti bune, faptul ca de cate ori te uiti la acelasi film, de atatea ori gasesti ceva nou (chiar daca nu este) si razi de mai multe ori la aceeasi gluma.

Andreea Raicu zicea intr-un interviu ca ea pana pe la treizeci si ceva de ani nu a putut face yoga. Si ei i se parea plictisitoare si nu putea sta locului o clipa. Acum insa, de cand si-a gasit echilbrul interior, a devenit mare fan declarat yoga si meditatie. Ei bine, uitandu-ma in urma, asta  cred si eu despre mine si relatia cu cartile. Nu aveam stare o clipa, mie imi trebuia agitatie, scandal, nebunie, viata traita nu citita, acceptam doar informatii succinte si la subiect. Nu era o forma de superficialitate, ci doar lumea o vedeam diferit, imi luam lectiile direct doar din  ceea ce percepeam prin simurile proprii si eram atata de naiva in a crede ca asa cum fac eu e suficient si e bine.  Romanele erau prea simandicoase, biografiile imi placeau dar de primele zece pagini teceam intr-o saptamana. De fantasy inca nu ma simt pregatita, iar de carti psihologice nici nu stiam eu foarte multe. A, inca  un motiv pentru care nu citeam era ca imi doream sa stau mai mult treaza seara iar cititul era ca un somnifer. Da, in continuare adorm repede daca ma pun sa citesc, doar ca ma pun mai din timp, nu cand deja imi pica ochii in gura. Adorm inainte de prima fraza (la fel si cu filmele, unori nu se termina genericul de inceput cu MGM si dusa sunt).

Pana la inceputul lui 2016 nu m-a prins cititul. Cartea preferata din ce  imi amintesc cred ca era “Shogunul”, imi placuse biografia lui Steve Jobs, fascinata de cea a lui Fleming, “Padurea Spanzuratilor” ocitisem ca s afac un rezumat, dar nimic de wow. De cand mi-am inceput o noua  viata, in lispa TV-ului si a fimelor piratate, mi-am luat carti. Si pe unde mergeam, mai imi luam cate una. Cum cartile in romana si engleza sunt mai greu de gasit aici, nu ratam niciun bookstore in aeroporturi sau in librariile internationale. De cate ori merg la Timisoara sau la Bucuresti, imi cumpar cel putin o carte. Imi cumpar din benzinarii si de la tarabe. Sunt obsedata. Le citesc doar prefata si am luat-o. Si le cam si termin, spre surprinderea mea. Si ce bucurie mare e momentul in care ajungi cu cartea cea proaspata, despre care nu stii inca nimic si incepi sa citesti prima pagina. Un gand subit ma electrocuteaza si manintreb oare ce o sa invat din ea, cum o sa fie vocea naratorului, oare o sa rad, o sa plang? Mereu mereu iau cartea si o miros cand o deschid. E atat de… a mea, de neatinsa, e ca si cum a fost scrisa doar pentru mine. Si acum inteleg pe aceia care nu dau carti din biblioteca de frica sa nu le mai fie inapoiate. Pentru ca devine un obiect atat de intim, nu din cauza a cat ai dat pe ea, ci din cauza legaturii secrete care s-a creat cu povestea in fiecare zi si in fiecare seara. Ati avut un dialog unic. Uneori cu personajele, uneori cu autorul, uneori cu tine insuti. Da, o carte devine un obiect personal, intim.

Unele carti le citesc ca o rugaciune inainte sa pun capul pe perina si simt ca trebuie sa fiu doar eu cu ele, nu le pot duce in aglomeratia de afara (“Jurnal” – Oana Pellea). Altele sunt ca o prajitura usoara, pe care o poti citi oriunde, e light, e draguta, te face sa zambesti dar nu iti da batai de cap (“The Happiness Project” – Gretchen Ruben). In altele nu te increzi neaparat, dar asa tare ti-a placut titlul ca a trebuit sa o ai. Le citesti cand nu mai ai ce altceva sa citesti (“De vorba cu Emma”).  Altele iti sunt dragi de cand pui mana pe ele si nu vrei sa le mai lasi si iti place lumea pe care o descoperi si nici macar nu e ceva ce poti da mai departe. Esti pur si simplu mai bogat cu o poveste, cu un univers. Dar cat e de frumos sa fii mai bogat cuun intreg univers  (“Angela’s Ashes” – Frank McCourt). Altele te impresioneaza, altele have-to-know-this-shits about life books (“Gut”).  Altele pur si simplu pentru ca … te-au atras atunci cand le-ai vazut pe raft (“Lectii de magie” – Elisabeth Gilbert, “Autobiografia lui Benjamin Franklin”, “Cele cinci limbaje ale iubirii”, Forta Binelui” – Daniel Goleman ).

Astea-s cartile mele de pe noptiera.  Acum. Unele sunt terminate dar parca mi-e greu sa le pun intr-un raft. Inca sunt atat de “ale mele” si nu vrea sa se prafuiasca. Inca nu vreau sa le miros si Ultima Pagina.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s