Vorbele frumoase si puterea de a fi TU

StockSnap_8672E0041A.jpg

De la o vreme incoace, pentru mine e foate important sa fiu true to myself. Asta inseamna nu neaparat sa fac doar ceea ce imi place, ca viata nu e asa de simpla. Dar si daca fac ceea ce nu imi place, sa fiu constienta ca nu imi place, sa stiu ca e pe un termen scurt si sa caut solutii pentru a inlocui sau a avansa sau sa rationez exact de ce mi se intampla lucrul respectiv. De exemplu, daca scopul e mult mai mare, I gotta do what I gotta do. Nu imi place sa spal vase. Da, dar imi place sa fie curat. Nu imi place sa ma chinui la sala sau prima jumatate de ora cand alerg pentru ca nu am aer. Dar imi place sentimentul de la final, cand am terminat exercitiile si imi place viata sanatoasa. Am asa, un raised awerness pentru ceea ce depinde de fiinta mea (sau cel putin incerc). Daca sunt frustrata, imi dau seama ca nu e starea mea naturala. Imi fac  lista in gand cu motivele pentru care as putea fi. Si fac si planul de actiune. Tind mereu la liniste. Si desi nu isi are loc concluzia asta aici (pentru ca nu asta e scopul post-ului), multe din frustrari si mici “jene” se rezova cu un dus fierbinte, spalat pe par si somn. Uneori, tocmai pentru ca  nu vreau sa fiu altceva decat sunt, par cumva prea melodramatica. Pentru ca imi place sa am deep-shit conversations si uneori uit sa mai dezmortesc atmosfera. Imi e greu sa raspund la “ce mai faci” intr-o propozitie pentru ca vreau sa impartasesc ceea ce fac. Nu ca sa ii dau celuilalt peste nas si sa ma pun eu mai smechera deasupra lui cu cate fac, ci doar din nevoia asta de a impartasi lucrurile frumoase, dintr-un pay it forward thought  si puterea exemplului. Cred ca avem atat de multe de invatat de la cei din jur si daca singurul moment in care poti crea o conexiune cu cineva e de la un “ce faci?”, vreau sa profit. De multe ori vorbaria asta mi-a adus oameni valorosi in viata si de asta si continui sa fac. Sa povestesc, sa expun, sa fiu asa cum sunt fara teama de a fi judecata ca nu stiu sa ma opresc la “bine, mersi”. Eu nu prea intreb “ce mai faci”, ci “cum iti este viata”, tocmai pentru ca vreau sa maximizez raspunsul primit de la celalalt. Tot din seria asta de “seriozitate” in discutii, folosesc cuvinte mari, cuvinte adevarate, cuvinte care au in impact in subconstientul celui care ma asculta. Nu pentru ca sunt vreo culta sau fac NLP cu altii (nu am puterea de manipulare in mine) , ci pentru ca eu chiar simt sa le folosesc. Si nu ma intereseaza daca oamenii se  uita  la mine chioras, pentru ca cei care inteleg, merita toate cuvintele astea. Nu ma dau in laturi sa folosesc “apreciez MULT ce ai facut pentru mine”, “esti un om minunat”, “imi este dor de tine”, “te iubesc tare”, “se vede ca faci cu DRAGOSTE ceea ce faci”, “am gresit, imi pare rau”… Mi-a fost greu la inceput, dar acum imi fac cruce chiar daca ma vede o lume intreaga. Pentru ca vorbim cu atata usuinta cu “cacat”, “imi bag picioarele” si alte expresii colorate(si eu le folosesc), dar cand e vorba de cuvinte si gesturi frumoase, ne este rusine sa nu fim bataie de joc. Dar noi ne uitam la noi?! De ce sa ne cenzuram cand putem fi mai buni cu noi sau cu cei din jur? Sa ne cenzuram singuri, din frica de a nu “da prea mult”,  de a nu “exagera”, de a face ceea ce simtim.

Pff, “toti suntem putin luati”. Dar prefer sa fiu “dusa de acasa” pentru ca vreau sa inspir si pe altii sa fie mai curati si mai frumosi si sa uite de atat societate si reguli si prostii. Nu acela e frame-ul la care trebuie sa ne relatam, ci ceea ce e in sufletul nostru, frame-ul nostru interior.

 

ps: Man, ce logoree fara sens:))

#7. The ordinary that is extraordinary

 

untitled

Momentul asta, asa cum e el. Eu in varful patului, concentrata la laptop, el tolanit pe burta citind manualul de utilizare al noului lui “gadget” primit de ziua lui. E atat de prins, parca ar citi Odiseea. E atat de bine ca nici nu imi trecea prin gand sa scriu despre asta. Lasam momente din cotidian, the”ordinary” sa treaca fara sa le consemnam. Nu pe hartie, dar undeva, macar in minte sa ne spunem “ba, e bine..nu stiu de ce, dar e totul bine”. Poate va veni o vreme cand nu va mai fi bine si nu vom stii ce era atat de bine inainte si cum sa ne recreem momentul ala.

In ultima vreme am observat ca am o recunostinat acuta fata de lururile oridnary si extrordinary care mi se intampla (sau nu mi se intampla). De exemplu azi am intrat in lift si am vazut ca ciferele liftului au si limbaju Braille. Si circuitele din capul meu, intre parter si etajul 3 au facut o semianaliza referitor la de care simt simt m-as putea lipsi daca ar fi sa aleg. Daca as orbi, dar as auzi si as vorbi, mi-ar lipsi multe repere, si parca as vrea sa vad. Nu stiu, puii mei, sa imi vad copilul in brate, sa il vad pe iubitul meu zambind, sa vad cand trec strada, sa ma pot orienta, sa pot lua decizii despre bunatatea oamenilor in funtie de contextul pe care il vad, sa nu imi omor instinctul de detectiv care observa totul. Daca nu as putea vorbi, dar as vedea si auzi, cred ca as fi frustrata sa trabuiasca sa scriu totul pe hartie si as exploda sa nu pot sa imi impartasc filozofia de viata la o cana de ceai cu cel mai bun prieten. Da , inainte de etajul 3 am concluzionat ca cel mai mic rau dintre toate relele ar fi sa nu pot auzi, dar sa vad si sa vorbesc. Ca desi imi ia o viata sa invat chiar si Italiana, as invata sa citesc pe buze si ar fi cumva ok. Si pe urma m-a traznit. Sunt chiar idioata, nu as mai auzi niciodata muzica. Nu, nu. Am iesit din transa din lift, am intrat in casa si am multumit lui Dumnezeu ca sunt sanatoasa si nu am nicio problema din asta si numai gandul ca as putea avea m-a daramat.

Da, recunostinta se exerseaza zi de zi, clipa de clipa.

Off, ce moment am acum. Parca nu e viata mea.

Sa fii in Italia, sa scrii in Romana, sa asculti muzica frantuzeasca si sa vorbesti in Engleaza. Cina sa fi fost gatita si savurata in doi, shushi la aperitiv si pui cu legume la felul 2, chiuveta curata, o tura mare de haine spalata. Lumina sa fie difuza in camera si temperatura numai bine de stat deasupra plapumei, imbracat lejer. Sa scriu. Da, asta e Linistea. Asta e The Extraordinary.

E o simpla stare de spirit

love_by_jayhookerimages-d5tzp81

Fie ca iti vine sa muti muntii sau sa te pui sa bocesti in fata la Grey’s Anatomy, fie ca vrei sa alergi cand e Soare afara sau iti vine sa iti bagi concediu jumate de zi si sa pleci acasa, fie ca vrei sa conduci 1000 de km cu muzica la maxim si zambetul tamp pe fata, sau vrei doar sa stai linistit cu un ceai de roibos in fata la povesti, totul e doar o stare de spirit. Tot ce crezi ca poti sau crezi ca nu poti face, asa este. Tu esti stapanul vibratiei din corpul tau si toti atomii se alineaza in aceeasi muzica, toata simfonia fiind condusa de dirijorul suprem: creierul nostru. Creierul asta cenusiu, micut si intortocheat, ce sta bine ascuns in spatele invelisului atat de atent aranjat in fiecare zi. Gandul, intentia, reusita, totul se propaga in corpul tau astfel incat muschii, oasele, ligamentele, sangele ce iti curge si popmeaza in inima, odata cu toate simturile tale, emotiile, se alineaza, asa cum se alineaza planetele in cer, sa faca ceea ce tu iti propui. Esti singurul tau stapan si odata ce iti impui un nou obiectiv, vei ajunge acolo.

Poti duce mult mai mult decat iti este dat, si nu, nu trebuie sa ajungi sa iti testezi limitele zi de zi, ar fi epuizant si nu ne dorim o lupta continua cu noi insine… dar incearca sa fii mereu putin mai sus decat erai tu, pe fiecare plan.. Pentru ca universul va conspira ca tu sa te bucuri de oportunitati care nu sunt date celor care nu muncesc pentru ei insisi.

Sa fii mereu mai bun, mai rabdator, mai altruist, mai intelegator, mai iubitor, mai deschis, mai echilibrat, mai inteligent, mai disciplinat… sa fi putin “mai” decat erai ieri. Pentru ca atunci cand tragi linia la final de zi, sau poate de luna, de an, sa iti multumesti trecutului “tu” pentru ceea ce esti azi.

Viata de acum e suma deciziilor pe care le luam in fiecare zi si a viselor ce ni le dormi indeplinite, pentru ca ceea ce ni se intampla, se intampla tuturor.. In afara de experientele extreme pe care doar unii dintr noi le traiesc, aceeasi lupta o ducem cu toii… Fiecare dintre noi are un job, unde banii sunt prea putini sau poate doar timpul liber prea scurt, in care exista conflicte cu colegii sau prietenii prea stranse care isca vorbe, fiecare are o simpatie sau antipatie fata de unul, altul sau poate fata de sistem… la un moment dat apar maririle sau promovarile, la care tu esti sau nu inclus… fiecare ajunge acasa, unde il asteapta cineva sau poate doar o pisica sau un caine… ajungi si trebuie sa mananci si trebuie sa te gandesti ce o sa gatesti sau ce o sa comanzi… Fiecare dintre noi asculta muzica si e o decizie constienta ce vrei sa asculti si cum iti decorezi sufletul in culori. Fiecare are parinti pe care ii iubeste si pe care apuca sa ii vada mai rar sau mai des… e decizia noastra cat timp le dedicam sau calitatea timpului petrecut cu acestia… fa-l sa conteze… fiecare dintre noi se lupta cu o rata, cu cheltuieli, care mereu depasesc bugetul… fiecare are pasiuni si este decizia noastra cum ne cresc pe noi insine, cat timp si energie dedicam si acestora… ce este prioritar si ce nu in fiecare clipa…

Felul in care raspundem la provocari este ceea ce ne face cine suntem, nu provocarile ce ne sunt date. Viata este un raspuns intern al nostru la stimulii din afara… asa cum trebuie sa comanzi dintr-un meniu, alegi ce ai nevoie in momentul respectiv: vrei sa raspunzi curat, frumos, ca o salata de vara, sau vrei sa te porcesti ca o shawarma cu de toate… vrei un desert fin, delicat, ca un tiramisu… sa simti calitatea ingedientelor, sa te bucuri de savoarea momentului, sau vrei o prajitura cu multa faina si crème doar pentru ca ti-e pofta sa musti din viata si sa te umpli pe interior cu ea… Ai chef de broccoli sau de carne? Poate azi vrei sa faci alegerea nepotrivita si alegi carne si cartofi prajiti… dar stii ca maine iti va parea rau, sau poate ca nu o sa iti para, dar stii abia peste o saptamana vei scapa cu constiinta curata…

Am invatat ca atunci cand esti pregatit, vei trece primejdia grea… Si oportunitatile adevarate nu sunt acolo unde oricine poate pune mana pe ele…

Asa ca alege corect sau alege incorect, dar alege constient si asuma-ti… Fa ce trebuie sa faci sa gandesti pozitiv, si lucrurile bune o sa inceapa sa se intample… Fii tu, in fiecare zi, dar fii o versiune mai buna a ta… creste-te cu fiecare gand, fapta, decizie luata… Nu iti arunca cu noroi pe propriul tablou, alege sa te hranesti cu emotii curate…

Cea mai frumosa parte din tine…

1383894_579823445412790_1727618228_nVine unul si intra pe usa ta si nici tu nu iti dai seama cand isi infige radacinile in sufletul tau… este ca un copac care isi extinde crengile in directiile venelor tale, in sensul in care ti se scurge sangele prin corp… toate iti ajung intr-un final fix in inima si, lemn in lemn, ca o caramida peste o alta, devine un trunchi pe care nu mai ai cum sa il smulgi… Nici nu te doare cand se instaleaza, ii faci loc frumos, iti deschzi partea aia ce era pana atunci inaccesibila, la fel cum a despartit Moise marea-n doua… vrei sa fii mai mult decat ceea ce erai inainte si stii ca, exact ca o planta pe care o sadesti in Pamant, rodeste si isi ia doar cata apa are nevoie, nu ia nimic mai mult decat ceea ce i se ofera… nu infinge tarusul in inima si nu iti taie rasuflarea… e incet si sigur, noapte cu noapte, idee cu idee, cuvant cu cuvant… piele peste piele…

Omul ala, cu tot ce este el, ajunge sa te defineasca, mai mult decat tu ai vrea sa il lasi. Si daca vine un moment in care ai vrea sa il extirpi, ar trebui sa mai tai cu tot cu o jumate din ceea ce e bun in tine, si nu vrei sa ranunti la nici o parte…

Asa ca te hotarasti sa il pastrezi acolo, adanc, si sa construiesti peste el. Iti face placere ca te-a construit atat de frumos si, uneori, cand e rece afara si gri si e noroi, e cea mai frumoasa parte din tine…

Din Doi Unu

shelter_by_jayhookerimages-d59fcu1Din doi nu poti face unul. Nu iti poti lua de la unul nebunia si pasiunea, de la altul ceaiul negru de dimineata cu biscuiti. Nu iti poti lua de la unul spontaneitatea si “carpe-diem”-ul, iar cu celalalt sa iti faci planuri de mers la munte iarna si la sat de Paste, la bunici, ca sa faci cozonaci. Nu, oricat ai vrea, nu poti avea cu unul noptile firbinti, in timp ce cu al doilea ai “te iubesc”-ul.

Cu unul ai emotia revederii, fluturii in stomac, atractia aia de la minus la plus infinit, un nou inceput de fiecare data cand va vedeti. De la altul ai siguranta ca va face plinul la benzina, ca va fi acolo sa iti stearga lacrimile cand urla seful tau la tine sau te-ai certat cu o prietena.
Pe cealalta parte, el nici nu stie ce sef ai, ce prieteni ai, si cu atat mai putin, nu ti-ai permite luxul de a i te arata vulnerabila. In fata lui esti femeia dominatoare, esti senzuala, o felina, mereu perfecta si gata de atac, de a sari deasupra prazii. Cu el te arunci in poleminici, e o lupta de idei care te fac sa te simti mult mai puternica, te tine mereu cu mintea in priza si nici tu nu stiai de ipotezele ce le poti emite. Esti mereu in garda, te tine high minded si apeleaza la higher self-ul tau.
In clipa de fata, ai pierdut toate aceastea cu cel dintai si ai uitat cat de confortabila poate sa fie linistea. Ai uitat ca ai ajuns la nivelul acela, cand o privire spune mai mult decat o mie de cuvinte, si raspunsul vine sub forma unei imbratisari…

E clar cu care dintre ei esti mult mai “tu”, insa pentru o perioada nu te mai coafeaza acest “tu”. Pentru ca si tu vrei sa scapi de realitatea in care traiesti. Primul iti ofera iluzia unei alte lumi, in care iti place, dar recunoaste… pe termen lung, vrei sa te poti enerva ca iarasi ai ars somonul la cuptor si ai nevoie ca cel de langa tine sa iti spuna ca il va manca oricum, pentru ca l-ai facut tu. La un moment dat te vei satura sa vinzi iluzii si vei vrea sa fii iar in adevarata ta piele, pentru ca devine epuizant sa traiesti un nou inceput de fiecare data, pentru ca te saturi sa fii mereu dura si mandra si vrei pe cineva care te ia asa cum esti, sa te stie din toate unghiurile si sa te iubeasca pentru ca esti exact asa.

Si totusi, ne luam fiecare bucatica din alta parte, in speranta ca il vom gasi pe acela care ne va saruta trupul nesatul dupa apus si ca ne va si pupa in graba pe obraz inainte de a pleca la servici. Speram ca undeva, va veni Unul care stie iti ne tina sufletul in palma ca un bibelou, in timp ce mitea ne-o tine conectata la priza.

Fara de cap

c0b5e963d003c74e5e731179f5f03432-d4lfo3lTe gandesti si te razgandesti, si treci printr-o multime de straturi, de nivele de intelegere despre tot ce s-a intamplat… decojesti subiectul ca invelisul unei cepe, ca mai apoi sa impachetezi totul frumos si incerci sa ii pui o fundita, sa ii pui o eticheta si iti spui ca ai mers mai departe. Te pui in toate ungherele mintii celuilalt, in fiecare coltisor al inimii si incerci sa ii descosi emotiile, pentru a-ti da seama cum ati ajuns aici… Dar esti puternica si te-ai luptat cu toti demonii si e mai presus decat tine subiectul si fruntea sus…
Dar viata iti da, pentru ca poti duce… si apare in fata ta, inalt, frumos si cu zambetul pe buze… si o fierbinteala te ia din mijlocul tau, din epicentru, si, ca o lava, distruge tot in cale, parca iti topeste organele si te inrosesti… ritmul inimii se accelereaza si ti-e frica sa nu iti ia doua minute sa sa spui banalul “ceau”… iti tremura vocea de parca cineva te-a lovit in lobul central… intri intr-un bubble, in care nu stii ce cuvinte iti ies din gura, nu controlezi decat rictusul care iti ramane intiparit pe fata. Pentru ca esti mai tare si trebuie sa iti mentii zambetul pe fata… Pleci usor capul si treci mai departe, cu cateva vorbe aruncate in vant, pe care nu le mai poti reproduce… Fiecare pas este o provocare, te simti ca o gaina careia i s-a taiat capul si nu mai are nici un reper, ii fug picoarele fara voia sa, care incotro… si ti-e ciuda, ti-e ciuda ca inca te face sa te simti asa… pentru ca tu iti vezi de viata ta si l-ai pus deoparte… Si mai e si baiatul ala blond care moare de dorul tau si care te tine de mana si e mandru de asta.
Si totusi, mereu, in viata, vor fi persoane pentru care ti se taie picioarele, insa unele din ele nu merita satisfactia asta… si desi nu o sa stie niciodata, te-a facut sa transpiri in palma la prima adiere de parfum, un miros atat de cunoscut tie…

Undeva in Bucurestiul interbelic

Ea:
Cu intelectualii vremii, discutati poezie si viata si idei… si in fundal o femeie canta langa un lautar…
Si se uita la tine si iti zambeste si duce nota sus dar inchide ochii…
Tu continui sa vorbesti ca si cum nu iti pasa, dar stii ca e a ta… iti place jocul de idei cu partenerii tai de masa, cu o tigara aprinsa.
Din cand in cand, te uiti la ea… si te mai scufunzi in muzica… si e frumoasa dar inca e fundalul…
Nu ti-ai terminat pledoaria si ea te lasa pentru ca stie ca esti infocat si ii plac gesturile tale… cum tragi din tigara, cum ridici mainile cand nu iti place comentariul celui de langa tine..
E sepia… sunt scaune vechi din lemn masiv cu tapiterii ce striga a marturii nemaiauzite
El:
Si e fum in incapere… si e o formatie in care toti is blazati… dar ea te priveste
Ea:
O parte din tine o lasi in locul ala, si probabil se va pierde odata ce te vei ridica de la masa…
Pentru ca ea iti canta doar tie…
Si va intalniti pe usa din spate… si ploua… si fugiti pe strazi cu balti si felinare
Ii arati ca dincolo de cuvant… e un gand… si gandul s-a nascut cu ea si ..
e o mansarda… si picura cald… si ea e frumoasa ca o Iunie… si o iubesti printe carti ruginite de amprentele vremii…
Si ea, se da toata… ea iubeste Bucurestiul si pianul si..noaptea asta cu tine
El: [ ma-nnebunesti…]
Ea: [ visez cu tine]
El:
[si eu cu tine in visul povestit de tine]
Pe fundal se aud melodiile lui moscopol
Si e intuneric afara, ploua mocaneste
Se vede lumina felinarului
Perdelele sunt trase
Imi plimb nasul pe ceafa ta
Tremuri incet…. imi trec mainile peste abdomenul tau, apoi pe spate, urc incet prin par
Ea: Si miros a dulce… si a Acum
El: Mirosi a dulce si a cirese, eu a tutun
Ea:
Tu esti frumos ca poezia din tine… imi plimb mana pe spatele tau pe coloana…
Si uit ce e suferinta si ca exista ieri si scaune si scena…
Si ma dau toata… pentru ca mana ta pe spatele meu imi re-aranjeaza moleculele
Zbiara si ele de intensitatea clipei
El: Lacrimam … si nu ne spunem de ce
Ea:
Pentru ca eu inteleg ca asa trebuie sa fie o noapte… cu felinare si picaturi de iunie
picaturi de amor
picaturi de pacat
picaturi de bine si de abandonare
[ea tremura..]
El:
Coapsele imi strag piciorul, si ne lasam limbile moi sa se impleteasca….. ai parul ud
Ea:
E de la ploaie
Dar gatul … este de la sarutu-ti apasat
Ma las, cad prada… si te strang tare intre coapse
Tee simt atat de aproape… incat nu mai exista departe
El:
Iti soptesc in ureche ca nu putem face galagie… insa ma opresc incet sa-ti explorez gatul incet… iti lasi capul pe spate ca int-o rugaciune…
Si tremuri, ne tinem in brate si stam doar sa simtim cum ne amestecam…
Ea:
Ma gandesc ca daca sfintii ar fi trait asta, nu ar fi putut fi numit pacat…
Si ne amestecam… “trupurile-n noapte, pana ajungem soapte”
Si ma rastorni, dar nu imi delipsec mana de pe gatul tau..
Si parul tau… si ochii tai… si buzele…
Le privesc si te ating cu inelarul pe buze si te sarut apasat
El:
Imi place sa iti descopar sanul… sarutul meu se opreste pe sfarcul stang…
Ea:
Sanul meu zambeste
El:
Iti musc inelarul
Ea:
Mai vreau, dar il trag doar sa simt ca ma dor dintii tai
El:
[urasc ca sunt aici … vreau sa fiu acolo….
sau sa fii tu aici]
Ea:
Cobor in jos si iti explorez fiecare centimetru de piele… imi place mirosul tau de tutun si de filozofie
El:
[ma innebunesti]
Ea:
si te innebunsc

Ne intindem pe tot Pamantul
El:
[nu am replica]
Ea:
[uneori e bine sa… taci… sa fie Liniste
ai nevoie de Liniste]
El:
(Liniste)
Ea:
Si apoi a fost… Liniste… s-au iubit
Pana ce Soarele a rasarit de sub acoperisurile Bucurestiului vechi
El:
 (Liniste)
Si ei faceau dragoste cu ploaia,
… cu vantul
Ea:

Si ea… si acum canta despre el… iar el…inca o priveste cu ochi haini in fiecare seara
A cazut de mii de ori…

Zboara impreuna acum