#6. O melodie noua consumata pe repeat

Uneori trec saptamani, poate luni fara sa ma simt inspirata de o noua piesa. Si ziua de munca trece mai greu, daydreaming-urile sunt puse pe pauza si nu am soundtrack. Imi curg gandurile si viata mult mai bine cand in cap mi se deruleaza un soundtrack. Cred ca am fost facuta pe muzica (Bine, o alta teorie de-a mea este ca am fost facuta in apa, la cat imi place. Ar putea fi o combinatie de genul in apa, in timp ce ai mei fredonau ceva?!. Ok, too much info).

Cand eram mica ma uitam la Ally McBeal cu mama si imi aduc aminte cum mergea la psiholog si parea sa isi bata joc de ea. O punea sa incerce tot felul de chestii sa isi ajute dramele de zi cu zi. Si i-a sugerat sa isi gaseasca un soundtrack vesel pe care sa il cante in momente critice. Si asa intra Ally in lumea ei cand era lumea mai draga pentru cei din jur. “Tell him that you’re never gonna leave him, tell him that you’re always gonna love him”. Si acuma ma face sa zambesc aducandu-mi aminte ce zapacit dadea din cap.

Na, am invatat lectia asta atunci si exact asa merg eu pe strada: fredonand si orice cuvant imi aduce aminte de melodia mea e ca un trigger ce ma face sa o cant. Si o cant in gand, o cant zumzait, uneori cu versuri intregi, sunt si chitara si pianul si basul si vocea. E toata simfonia in capul meu si isi desfasoara grandoarea dincolo de studio, de scena, de youtube, de cd, de radio. E vie in mine si nu ma pot dezlipi de ea. O meodie noua e ca un bandaj care se lipeste si greu, tare greu mi-o pot scoare din cap. De obicei scap de ea cand apare o alta care sa ma fascineze sau chiar e o perioada “fara muzica”. Da, am si perioade fara muzica, asa cum spuneam la inceput. Sunt zile tare gri, zile in care simt ca mananc nisip. Asa, fade.

Si atunci, cand dau din intamplare peste o piesa facuta parca  pentru mine, se face lumina. Ma trezesc dimineata,  o ascult la micul dejun (El, pe la a 3a zi nu ma mai suporta 🙂 ). Ies din casa, imi consum netul ca sa o ascult de cateva ori pana la birou. Ajung la birou, le-o pun si colegilor sa o asculte. Ii vad ca uneori se uita pe pereti dar sunt sigura ca daca macar pe unul l-ar atinge asa cum ma atinge pe mine, i-as face ziua mai buna. E contributia mea sociala 🙂 O share-ui cu toata lumea, o trimit pe whatup, prin mesaje si (uneori, nu mereu) pe facebook. Da, chiar simt ca pot face lumea mai fericita asa. Sau macar mai bogata putin. Daca e sa calculam si am cel putin o medie de 2 melodii pe luna, de prin 2000 cand se difuza Ally MacBeal, am cam strans o colectie generoasa. Si cand aud pe undeva melodia urlu in gura mare: “asta e melodia mea preferata din lume!!”. Cei care ma stiu mai bine nu inteleg cum de am atatea melodii care sunt “cele mai preferate din lume”. De aia! Asa cum poti sa ai mai multi cei mai buni pieteni, poti sa ai si mai multe melodii “cele mai preferate”. Penru ca viata e atata de frumoasa pe MUZICA!

 

Saptamana asta: Mumford and Sons, live in Africa. Iar clipul, clipul! Cum traiesc oamenii astia muzica. Cata pasiune.

#5. Melodia ta preferata e cantata in concert

2016-07-04 02.01.38 1

Se intuneca usor, dupa deja o ora si jumatate de concert, luminile erau stinse si stadionul San Siro era plin-ochi. El, in mijlocul scenei, incepe o progresie de chitara cunoscuta. Lumea se trezeste incet-incet, recunoaste melodia si incepe sa urle, sar toti in picioare si Bruce continua, cu ochii inchisi, sa cante la chitara. Un minut mai tarziu, vocea lui, in tonalitate joasa te duce in poveste:

“Well, it seems like I’m caught up in your trap again
And it seems like I’ll be wearing the same old chains
Good will conquer evil and the truth will set me free
And I know someday I will find the key
And I know somewhere I will find the key”

Sufletul meu e ca un balon, cand muzica e in sincronizare perfecta cu bataile inimii, se umfla, se umfla, se umfla, iar la refren da pe afara, se revarsa. Si atunci zambetul este mai mare decat incape intre doua urechi, simturile imi sunt ascutite, imi intra ritmul prin toti porii, sar, imi arunc mainile in aer, dau din cap si nu mai exista “curgerea timpului”.Exista doar “aici” si “acum”.

O data cu mine, se aprind toate luminile si mii de suflete ca al meu arunca  mainile in aer si canta la unison.

“Now it seems like I’ve been playing your game way too long
And it seems the game I’ve played has made you strong

Because I’m trapped
Ooh yeah, trapped”

Jason Silva are un filmulet in Shots of Awe: “We cry when something is more beautiful than we ever imagined”. Cred ca sufletele frumoase plang cand sunt sensibilizate de o emotie puternica. Pentru mine este imbatabil feelingul ala cand intre oameni nu mai exista religie, sex, varsta, ce haine porti, cat de lung ai parul, cati bani ai sau pe cine tii de mana. Cand o masa de mii de oameni devine un sigur glas, un singur suflet si in aer se emana o energie masiva.

Aaa, si mai e ceva… cum, dar Cum sa rezisti chitarii electrice combinat cu solo de saxofon?

Bruce Springsteen & The E Street Band – “Trapped”

 

Alerg, nebun, si-mi scoate inima fum

Image
Alergam mereu pana ne scoate inima fum.. si nu alergam dupa ceva exact, alergam doar ca sa fim mereu in miscare, pentru ca daca ne oprim avem timp sa ne gandim, si ne dam seama ca suntem fara scop. Nu vi se intampla sa mergeti pe strada dar nu aveti directie? Mai aveti o ora pana la urmatoarea intalnire, dar, de frica sa nu para ca nu aveti ce face, grabiti pasul. In ochii trecatorilor pare ca te indrepti catre ceva… si asa te minti si pe tine ca ai unde sa ajungi… insa la capatul starzii nu te asteapta nimic, ci doar o noua strada pe care poti sa o bati… si la capatul acesteia e un sens giratoriu, si, fara sa gandesti, fiind prea prins in inertie, o cotesti inapoi, in punctul de unde ai plecat. Ne intoarcem mereu, mereu in acelasi punct mort. Pe un alt drum, dar o luam mereu de la capat, spunandu-ne ca data viitoare vom fi mai atenti, vom invata din greseli, vom merge mai incet, vom calcula pasii, pentru ca atunci cand vine intersectia, sa nu tragem brusc de volan…

Trecem prin viata cu capul in jos, uitand de multe ori sa privim oamenii in ochi. Fast-line, fast-food, fast-forward, fast-wash.. nu mai gandim, ne luam masini full-options, mergem la all-inclusive, ne comandam pizza cu “de toate”, abonamente cu minute nelimitate, avem in case mobila de la Ikea, ne scriem sms-uri, adormim cu tv-ul aprins, bem cafele de la automat, avem calculatoare cu 2 monitoare, stam inchisi la aer conditionat 4 luni pe an, dam caldura cu 10 grade mai mult in casa iarna decat vara afara… vrem mereu ce nu avem, nu pentru ca trebuie, ci doar pentru ca putem si pentru ca altii au.

Uitam ca rabdarea e o virtute si ca timpul in care astepti te poti gandi la sufletul tau, uitam ca mancarea cea mai buna e cea gatita in doi si servita langa un pahar de vin… ca melodiile se consuma in noi numai daca sunt pe repeat obsesiv si ca muzica nu e doar zgomot, e o stare si iti contureaza spiritul. Ca poti fii cool si daca esti cu bicicleta cu flori in cos, intr-o rochita usoara, vara si ca o vacanta in cort, acolo, sus, unde se aude doar ecoul e mai mult decat all-inclusive… Ca samponul la plic nu o sa iti ofere prospetimea pe care ti-o da cazarea sub mii de stele si apa rece de izvor stropita pe fata. Ca un mesaj cu “You are amazing”, scris cu ruj pe oglinda din baie, de dimineata, spune mai multe decat 140 de caractere dintr-un sms. Ca un “te iubesc” pierdut sub o liniuta pe lista de cumparaturi o sa il faca sa iti cumpere bujori si sa te iubeasca toata noaptea. Uitam ca “Joy at home” nu poate exista fara o bucata de lemn, o vaza plina cu flori, un stativ de piatra sau culorile Focului si Pamantului pictate pe pereti. Ca noaptea e facuta sa ii fie tacerea taiata in doua voci si dimineata e mai aromata cand miroasea a cafea. Uitam sa zambim momentului, ni se pare ca zambetul e prea pretios, ca pierdem elasticitatea tenului… fugim si de Soare, de frica sa nu facem riduri, cand singura marturie ca am trait vreodata sunt cutele usor sculptate pe fetele noastre cand suntem batrani… Fugim mereu inspre un  alt pisc, chiar daca acolo unde ne aflam e cel mai sus unde am fi putut ajunge de pe acel drum. Coboram putin mai jos doar ca sa putem urca din nou, doar ca sa schimbam peisajul, avand de partea noastra un calcul rapid ca probabil “acolo” e mai bine… dar acolo e  mereu un “dincolo” si nu ajungem unde vrem pentru ca nu am stiut niciodata unde vrem sa ajungem. Mergem si mai departe, ne indepartam de curat, de simplu, de frumos, de noi… si mereu singuri, fugim prin viata, de parca ne setam un ritm incoerent doar ca ceilalti sa nu poata tine pasul cu noi.

Cantec de gasit: https://www.youtube.com/watch?v=Dwzn7nc6Vsg

P.O.H.U.I

walk alone

Suna alarma. Este sunetul pe care il detesti cel mai mult din lume, si totusi, te trezesti in fiecare dimineata cu un ceva ce detesti. Te chinui uneori o zi intreaga sa schimbi starea pe care o ai, dar uneori ramane doar o zi … pe care nu ai trai-o si maine. Ai da snooze, dar subconstientul te roade. Te ridici, te speli mecanic pe dinti, 30 de secunde exact. Cat sa atingi fiecare dinte cu cate o miscare circulara. Vrei sa faci dus, dar dai drumul la dus si apa e rugina. Si in 2 secunde se aude un harait pe teava. Ai injura pe cineva, dar chiar nu ai pe cine. Injuri rugina de pe teava. Si ruginei nu ii pasa, tocmai de aia o faci. Renunti la idee, prinzi parul in coada, pui cordeluta si speri sa nu fie ASTA ziua in care te vezi cu vreun fost iubit. Sau pe vreunul pe care incerci sa il impresionezi. Deschizi dulapul si iar nu ai curate hainele alea care merg mereu cu orice stare. Iar nu ai pus la spalat, si nici nu stii cand o sa apuci. Arunci 2 carpe pe tine si stii ca nu radiezi. Incerci sa iti conturezi obrajii, iti rujezi buzele… te uiti in oglinda si ai ochii tristi. Iti zambesti. Sa fie macar un om care iti zambeste. Azi nu e o zi de tocuri. Nu insisti. Iti scoti cizmele prafuite din dulap si nici nu mai privesti in jos.
Ajungi la lucru si iti pui castile pe urechi. Curge muzica, nu o auzi. E doar un buffer pentru lumea de afara. Nu ai chef sa le vorbesti. Te lasa in pace. Dar se gandesc la tine, iti aduc prajitura cu crema de macaroons si o lasa pe birou. Te stiu… stiu ca oricat de dura esti, le vei ceda. Pe biletel scrie “Old Love for New Joy!”. In gri-ul unei zile, ei iti aduc culoare. Le zambesti timid, ei stiu ca ii iubesti. Iti promiti ca le-o vei arata maine. Azi nu ai timp.
Ochii te dor de la concentrare, ti-e foame. Nu mai asociezi senzatia de foame cu mancarea. E doar un feeling pe care il ai in background. Au luat loc frustrarea si oboseala si stresul. Dar poti. Esti la foc continuu de cateva saptamani… aipierdut sirul. Te gandesti ca e munca ta. Ca trebuie sa fii cel mai bun cat esti acolo. Ca merita. Ca, la final de zi, e si asta o parte din tine. Curand se va termina si proiectul asta si il vei trece la obiective atinse. E pe lista, nu? Trebuie check-uit. Dupa 12 ore, stingi becul la birou si pui alarma. Afara e intuneric. Iesi pe strada si e vant. Te uiti in dreapta, ai uitat ca nu esti in Anglia. O masina puna frana in fata ta si tie iti cade poseta pe jos. Te dai la o parte dupa ce esti claxonata si plangi. Plangi ca te-ai saturat sa fii tu mare. Acum trebuia sa fii la sport, sa te relaxezi. Dar trebuie sa mergi acasa sa speli vraful ala de vase care te tot asteapta. S-au murdarit de la popcorn. Si iti doresti sa urli. Ca e o zi din aia…

E o zi careia nu stii daca ii poti tine piep. E una din zilele alea cand ai fi vrut sa ti se termine bateria le telefon si sa nu stie nimei de tine.. o zi in care ai fi dormit pana a doua zi… ai fi dormit pana intr-o zi in care te-ai fi trezit radiind si in care hainele erau impaturite si parfumate si la locul lor, o zi in care micul dejun era facut de el si mancat in timp ce cafeluta se racea pe aragaz. O zi in care ai parul curat. O zi in care te ducea el cu masina la lucru si puteai sa te rujezi in oglinda retrivizoare in timp ce pe Guerrilla se aude Robin and the Backstabers. O zi in care umbli mandra de pantofii tai noi si in care lumea intoarce capul dupa tine. O zi in care nu te lupti cu toti neferictii din trafic, in care e mereu verde la semafor si in care ai timp sa le arati oamenulor din jur ca iti pasa. O zi in care nu renunti la lucrurile care te fac sa fii tu, si mergi sa bei un cea cu prietenul cel mai bun pe care il tot amani, in care te duci sa inoti timp de o ora si iti relaxezi celulele incordate, o zi in care el te asteapta acasa cu ceva bun ce stie ca iti place in cuptor si in casa miroase a voi.

E doar o zi in care ti-ai fi dorit sa privesti cerul…

Carla’s Dreams – P.O.H.U.I
Si-ai vrea ca cineva sa simta tot ce simti acum…