#6. O melodie noua consumata pe repeat

Uneori trec saptamani, poate luni fara sa ma simt inspirata de o noua piesa. Si ziua de munca trece mai greu, daydreaming-urile sunt puse pe pauza si nu am soundtrack. Imi curg gandurile si viata mult mai bine cand in cap mi se deruleaza un soundtrack. Cred ca am fost facuta pe muzica (Bine, o alta teorie de-a mea este ca am fost facuta in apa, la cat imi place. Ar putea fi o combinatie de genul in apa, in timp ce ai mei fredonau ceva?!. Ok, too much info).

Cand eram mica ma uitam la Ally McBeal cu mama si imi aduc aminte cum mergea la psiholog si parea sa isi bata joc de ea. O punea sa incerce tot felul de chestii sa isi ajute dramele de zi cu zi. Si i-a sugerat sa isi gaseasca un soundtrack vesel pe care sa il cante in momente critice. Si asa intra Ally in lumea ei cand era lumea mai draga pentru cei din jur. “Tell him that you’re never gonna leave him, tell him that you’re always gonna love him”. Si acuma ma face sa zambesc aducandu-mi aminte ce zapacit dadea din cap.

Na, am invatat lectia asta atunci si exact asa merg eu pe strada: fredonand si orice cuvant imi aduce aminte de melodia mea e ca un trigger ce ma face sa o cant. Si o cant in gand, o cant zumzait, uneori cu versuri intregi, sunt si chitara si pianul si basul si vocea. E toata simfonia in capul meu si isi desfasoara grandoarea dincolo de studio, de scena, de youtube, de cd, de radio. E vie in mine si nu ma pot dezlipi de ea. O meodie noua e ca un bandaj care se lipeste si greu, tare greu mi-o pot scoare din cap. De obicei scap de ea cand apare o alta care sa ma fascineze sau chiar e o perioada “fara muzica”. Da, am si perioade fara muzica, asa cum spuneam la inceput. Sunt zile tare gri, zile in care simt ca mananc nisip. Asa, fade.

Si atunci, cand dau din intamplare peste o piesa facuta parca  pentru mine, se face lumina. Ma trezesc dimineata,  o ascult la micul dejun (El, pe la a 3a zi nu ma mai suporta 🙂 ). Ies din casa, imi consum netul ca sa o ascult de cateva ori pana la birou. Ajung la birou, le-o pun si colegilor sa o asculte. Ii vad ca uneori se uita pe pereti dar sunt sigura ca daca macar pe unul l-ar atinge asa cum ma atinge pe mine, i-as face ziua mai buna. E contributia mea sociala 🙂 O share-ui cu toata lumea, o trimit pe whatup, prin mesaje si (uneori, nu mereu) pe facebook. Da, chiar simt ca pot face lumea mai fericita asa. Sau macar mai bogata putin. Daca e sa calculam si am cel putin o medie de 2 melodii pe luna, de prin 2000 cand se difuza Ally MacBeal, am cam strans o colectie generoasa. Si cand aud pe undeva melodia urlu in gura mare: “asta e melodia mea preferata din lume!!”. Cei care ma stiu mai bine nu inteleg cum de am atatea melodii care sunt “cele mai preferate din lume”. De aia! Asa cum poti sa ai mai multi cei mai buni pieteni, poti sa ai si mai multe melodii “cele mai preferate”. Penru ca viata e atata de frumoasa pe MUZICA!

 

Saptamana asta: Mumford and Sons, live in Africa. Iar clipul, clipul! Cum traiesc oamenii astia muzica. Cata pasiune.

Advertisements

#5. Melodia ta preferata e cantata in concert

2016-07-04 02.01.38 1

Se intuneca usor, dupa deja o ora si jumatate de concert, luminile erau stinse si stadionul San Siro era plin-ochi. El, in mijlocul scenei, incepe o progresie de chitara cunoscuta. Lumea se trezeste incet-incet, recunoaste melodia si incepe sa urle, sar toti in picioare si Bruce continua, cu ochii inchisi, sa cante la chitara. Un minut mai tarziu, vocea lui, in tonalitate joasa te duce in poveste:

“Well, it seems like I’m caught up in your trap again
And it seems like I’ll be wearing the same old chains
Good will conquer evil and the truth will set me free
And I know someday I will find the key
And I know somewhere I will find the key”

Sufletul meu e ca un balon, cand muzica e in sincronizare perfecta cu bataile inimii, se umfla, se umfla, se umfla, iar la refren da pe afara, se revarsa. Si atunci zambetul este mai mare decat incape intre doua urechi, simturile imi sunt ascutite, imi intra ritmul prin toti porii, sar, imi arunc mainile in aer, dau din cap si nu mai exista “curgerea timpului”.Exista doar “aici” si “acum”.

O data cu mine, se aprind toate luminile si mii de suflete ca al meu arunca  mainile in aer si canta la unison.

“Now it seems like I’ve been playing your game way too long
And it seems the game I’ve played has made you strong

Because I’m trapped
Ooh yeah, trapped”

Jason Silva are un filmulet in Shots of Awe: “We cry when something is more beautiful than we ever imagined”. Cred ca sufletele frumoase plang cand sunt sensibilizate de o emotie puternica. Pentru mine este imbatabil feelingul ala cand intre oameni nu mai exista religie, sex, varsta, ce haine porti, cat de lung ai parul, cati bani ai sau pe cine tii de mana. Cand o masa de mii de oameni devine un sigur glas, un singur suflet si in aer se emana o energie masiva.

Aaa, si mai e ceva… cum, dar Cum sa rezisti chitarii electrice combinat cu solo de saxofon?

Bruce Springsteen & The E Street Band – “Trapped”

 

#4. Un nou episod din serialul preferat

Processed with VSCOcam with hb2 preset

Ai o zi “meh”. Nu prea ai vorbit cu lumea, ai stat la calculator toata ziua, nu ai chef sa iti suni prietenii, iubitul a disparut in lumea lui, nici un whatzup nu ti-a trimis, ai mancat ceva doar sa iti umpli stomacul, nu ai ascultat nicio melodie buna si tot internetul e plin de junk. Ai dat scroll in  gol vreo 8 ore, productivitatea tinde la zero, in birou e camcals, te-ai lipit de scaun si afara e toropeala.

Cu jumate de ora inainte sa pleci de la birou proiectezi ce seara banala vei avea, ca  nu ai nimic de mancare acasa, ca nu ai programat nicio cina, abonamentul la sala a expirat si el lucreaza peste program. Dar iti aduci aminte ca e Joi. Si Joi iese ultimul episod din serialul tau preferat. Si te trece un fior prin tot corpul. Parca cineva ti-a dat cea mai buna  veste.

Cinsprezece minute inainte sa pleci de la birou proiectezi ce seara faina vei avea – doar pentru tine, ca parca mai ai ceva salata si telemea in frigider si te vezi infulecand din bol in pat, stiind ca in casa voastra se mananca la masa. Deja simti cum aerul conditionat va raci camera si pe tine, cum jaluzelele vor fi trase, cum dai play la film si te bucuri cand vezi ca ai 50 de minute de pure pleasure.

Recunosc, eu sunt usor ipocrita pentru ca pana si mie imi e rusine sa spun ca imi plac povestile infantile cu vampiri 🙂 Dar le urmaresc si pana si un episod din “Vampire Diaries” ma face sa uit de cat de “meh” imi e ziua si sa o transform intr-una “doar penru mine”. Pentru ca o zi pe care o petreci facand ceea ce iti place, e o zi castigata, nu e una pierduta. Chiar daca inseamna sa versi o lacrima la “Grey’s Anatomy”, sa razi la “Big Bang Theory” sau sa just relax a bit cu “The Originals” (da, sunt multe seriale cu vampiri:)).

Cu zece minute inainte sa ajunga el acasa, te uiti in jur si e plin de ambalaje, dormitorul miroase a otet si partea lui de pat a luat forma ta. Ai cinci minute sa devi din nou femeia perfecta, asa ca fugi si spala vasele, sa te prinda in fapt. Mai bine decat lesinata in pat, nu?

NJoy,

T.

 

#3. Acel Avocado

f11882d6544d823adae251a3a56009ba

Daca nu v-ati uitat inca, uitati-va la filmul “Inside Out”. Sunt desene animate, din alea faine pentru oameni mari, care reusesc sa te sensibilizeze si sa scoata putin copilul din tine la suprafata. Acolo o veti gasi si pe JOY, care are grija ca totul in capul si corpul lui Riley sa se petreaca normal, ea avand o voiosie si un optimism fara de care oricare problema ar fi una de nerezolvat. Poate de aia mi-a si placut asa de mult filmul. Daar, o scena ce mi-a ramas in minte este cea in care bebela incerca pentru prima data “broccoli”, iar “Disgust” are grija sa il treaca pe lista gusturilor care nu ii plac. Ei, cred ca acelasi mecanism s-a intamplat in capul celor mai multi prieteni de-ai mei, care au trecut “avocado”-ul pe lista mancarurilor “yaki”. Lucky me, I had a JOY inside my head si mi-a placut din prima. Dar dincolo de asta, i-am avut pe mama si pe tata care mi l-au servit prima data cu un sos dijon, in Fanta, cand aveam zece ani. Nici nu aveam noi in Romania inca asa ceva, importurile din Peru nu functionau la fel de bine ca si azi. Tin minte ca de cate ori plecam intr-o vacanta in afara tarii, fugeam sa imi cumpar avocado si branzeturi “la pachet”. Da, imi ajunge o banca intr-un parc si 2 gustari din rucsac sa fiu fericita intr-o excursie… si-un cort.. si un yager.

Imi aduc aminte ca Au il numea “slanina”, insa am incercat si eu, ca si ai mei, sa le deschid ochii celor din jur. Nu stiu ce a facut click in capul ei, insa s-a indragostit iremediabil dupa cativa ani de fructul asta atat de drag mie. Poate si curentul “heathy” a ajutat si toate studiile din jurul lui, dar eu vreau sa cred ca JOY-ul meu a fost contagios.

Ce face un “avocado” sa fie “acel avocado”? Sa fie usor dulceag, sa poti baga lingura in el, sa fie proaspat si dupa fiecare gura sa simti cum vitaminele si uleiurile iti invadeaza corpul. Ce face o “prietenie” sa fie o”acea prietenie”? Cand prietena ta a gasit “acel avocado”, si chiar daca e singurul, sa iti aduca jumatate din el in servetel, la usa, sa gusti si tu.

Pretty mind blowing for me. Graceful.

 

Stay In JOY,

T.

 

 

#2. Cand iti iese pentru prima data o reteta

12959981_562380147268910_311555865_n(1)

Ma simt foarte norocoasa sa traiesc intr-o vreme in care Femeia care gateste a devenit ceva dincolo de preconceptia “la cratita”. Usor hipsteresc, ca si gagicile care citesc, dudes-ii tineri cu copil in brate si corporatistii care merg la munca cu  bicicleta. O vreme in care niste concepte atat de vechi si de bun simt ca cele de mai sus au fost aduse intr-o alta lumina, cultura “cool”-ului. Gatesc nu ca sa economisesc bani, ci pentru bucuria de a imparti “ceva-bun” cu cei de langa mine, putin mai sanatos, dar mai ales pentru fericirea ce o simt cand vad zambetul celorlalti cand degusta prima data din bucate. Si ma bucur ca pot experimenta cine, brunch-uri si deserturi, doar de dragul gatitului si al momentului, departe de gandul de a “hrani” la famiglia pentru 3 zile cu o oala de ciorba. Da, da, toate isi au rolul lor, si sarmele si tocanita, dar am primit bucataria gourmet in viata mea cu bratele deschise si… stomacul gol.

Cum functioneaza “reteta de gatit”: citesc bloguri pana salivez, imi fac planuri de cumparaturi toata ziua pe cate un post-it roz, ratacesc, regasesc post-it-ul, ajung acasa fericita cu “toate” ingredientele, de fapt mai uit cate unul, fug din nou la magazin (de obicei unul mai scump), revin acasa, pun muzica tare (procesul asta trebuie asezonat cu muzica buna, asa cum la final vinul trebuie paired cu mancarea), dau cateva piruiete prin bucatarie, iau telefonul langa mine si il deschid de atatea ori pana cand la final e tot uns. Dar fac ceea ce trebuie facut cu sfintenie. Si mai torn si un strop de drag.

Timpul are alta notiune, e meditatie. Cand nu te mai gandesti la nimic altceva, te dedici prezentului si la final te miri si tu cat de bine seamana cu originalul. Asezi totul frumos pe farfurii si te pui la masa cu El, cu prietenii sau pur si simplu te infrupti din cratita. Si stii ce ai facut? Ai adus putina ARTA in viata ta si a celorlalti. Aaa, si cel mai mare JOY e cand peste o saptamana iti spun: “nu mai faci inca o data tarta cu mascarpone si capsuni, mi-e pofta si tare buna ti-a iesit data trecuta”.

Hihi. Eu azi o sa gatesc niste quinoa cu avocado si legume. Sau poate un humus (de oi gasi niste tahini) ca El inca nu stie ca stiu sa fac. Voi ce aveti in plan?

N’JOY,

T.

 

#1. Cel mai frumos compliment primit vreodata

2015-06-07_18.07.06

Poate nu mi-am pus pe foaie, dar sa reusesti sa te transimiti extact asa cum esti si sa fii vazut dincolo de orice filtre, este unul dintre cele mai faine senimente ever.

Un coleg de lucru, undeva lanaga Londra, candva prin 2012,  dupa nu-stiu-care-numar din “Fast and the Furious”, la un pahar de suc, povesteam despre.. viata. Ambii eram total dezinteresati romantic de celalalt, insa era chimia conversatiei, aceea care te face sa tii legatura cu omul respectiv, dupa ani si ani. Si povesteam amandoi cu sclipire in ochi despre luna si stele, despre fetita lui, despre viata lui din Anglia si radacinile lui africane, despre clinical data management si despre prietenie. Si, totusi, ce tin minte cel mai exact din conversatia asta e “Next to you, a man would always feel young. I would always feel 20”.  Da, alaturi de mine, s-ar simti mereu tanar. Acuma zi si tu, crezi ca este un compliment mai fain decat asta? Mai am 2 din tolba cu amintiri, dar pentru un alt moment. Dupa ani si ani inca imi scrie din cand in cand  “Hello, Miss T., how are you” si tare ma bucur ca he drops a few lines.

Postul asta e sa imi aduc eu aminte ca am flacara asta in mine si sa pun pe bucket-list “make your man feel forever young and you’ll be forever happy with him”.

N’ JOY,

T.

“Uite-o scoica”

Aside

Blogul asta de fapt l-am facut pentru mine, pentru memoria mea de “pestisor de aur”… Un prieten im spune ca sunt ca un pestisor in acvariu care tot da ture si se mira: “uite-o scoica”… mai da o tura si iarasi: “uite-o scoica”.. Asa sunt eu… Desi un dezavantaj pe care trebuie sa il compensez, avand grija sa imi notez pe post-it-uri, prin agende, pe mana, prin jurnale ce trebuie sa fac, am marele noroc de a fi mult mai fericita decat altii. Uit ca am mai trait acelasi lucru la aceeasi intensitate si de fiecare data mi se pare incredibil. Asa ca sa curga cu “the amazing” of 2014 – mid-year review.

M-am indragostit si m-am automotivat sa invat, ca un cadou, piesa care ma face sa cred ca dragostea exista. Este singura piesa care inca face sa se opreasca tot timpul in loc si sa se scurga pe langa mine, in timp ce eu incremenesc, sorbind fiecare nota. E piesa care m-a facut sa plang la repetitiile de canto de la Opera Nationala, de prea multa emotie… Fiecare vers l-am simtit si rezultatul a fost un “eu” sincer, dincolo de orice masca. Am stat o noapte sa inregistrez the “perfect video”, insa a iesit doar ceva… frumos… Am dat “All of me” si ma bucur ca inca am puterea asta de a darui. Si, Doamne, cum as oferi daca m-ar lasa unul cu adevarat. Acum scriu si privesc chitara… Imi este foarte draga si Omul ramane drag, insa, “All of me” ramane inca la mine gata de imprastiat in alte directii.

Am inotat. Mult. “My head’s under water but I’m breathing fine”… Mi-am reglat pulsul in 5,65 km sub apa, in cadenta perfecta a unor guri de aer la fiecare doua brate. Am inotat si dimineata la 4 jumate, cand orasul dormea, iar eu miroseam a clor. Venind spre casa sa ma odihnesc 3 ore, vedeam Rasaritul. Jinduiam la Bolero si la mirosul de Sare. Intram in apa cu emotii si nestiind daca voi rezista, ieseam dupa fiecare jumatate de ora cu sentimentul ca Lumea e a Mea, ca nu exista limite… Asa, uda, cu casca si ochelari, poate cea mai neatractiva din cate am fost, am simtit ca nimic nu ma poate dobori. Se intreaba lumea la ce te poti gandi cat esti sub apa. Eu privesc linia de pe fundul culoarului si in background numar..1,2,3.. Devine ritmul. Pe urma adaug o melodie… Una careia ii stiu versurile si stiu cat dureaza… Este layerul de peste. Pe urma, cu toate astea in fundal, imi aleg un gand. Unul frumos si constant. Si tin de el cu dintii de teama sa nu ma dezechilibrez si sa pic. Si o duc asa, pe ritm, melodie si emotii pana cand se aude fluierul ultimei runde. Atunci uit de tot si ma gandesc doar la respiratie, la muschi, la abdomen incordat, la triceps, umeri si imi pun fiecare celula in miscare pentru a sprinta inspre finish.

Am alergat. Mult. 21,6 de km pe munte. In 3 ore. Nepregatita. Si totusi, am muncit ceva ca sa ajung aici si sa ma simt “nepregatita”. “Wild heart get far”. Limite fizice… tot mai mult, tot mai mult… e ca un drog… Vrei mereu mai mult. Sa simti ca crash-ui si totusi mai duci. Am alergat cu Au, si am inceput in panta. Mi-a spus sa nu ma grabesc, urmeaza o portiune dreapta. Ultimele cuvinte pe care le-am auzit au fost “ACUM, baga”… Si nu m-am mai oprit. Nu stiu cum, am ajuns la 10 km, la punctul de alimentare, am luat din mers cateva alune, fructe uscate, glucoza si mi-am pus apa. Eram deja la jumatate. Alergam pe poteci de munte, printre brazi, fix sub cerul albastru, la vale 4 km prin jnepenis, driblam bradutii si pe cei cu genuncii mai slabi. Am alergat in gol alpin, am sarit prin paraiase si balti, m-am udat de sus pana jos, colcaiau bocancii de atata noroi. Am simtit acel “runner’s high”, cand picioarele nu mai erau ale mele, se aruncau unul in fata celuilalt, in avant puternic, mainile pe langa corp, tot corpul la unison, respiratia nu o mai simteam… Am depasit multi din fata si am tinut de concentrare pana cand chiar s-a terminat tot oxigenul din muschi. Da, atunci cand credeam ca nu mai putem, exista resurse in noi care ne imping inspre linia de sosire. Ultima bucata, ultimii 4 km au fost doar panta. Atunci mi-am propus sa nu ma mai grabesc, sa ma bucur de peisaj… Si am mers, rapid, constant, cu sticla in mana… M-am gandit sa imi pun “Invincible” in casti. Ei bine, la un puls atat de crescut, cumva sufletul imi era tandari si am simitit ca nu mai pot respira. Sa fi fost emotia finishului? Nu e explicabil… Am alungat orice durere si m-am concentrat pe “brazi inalti, carunti” si mi-am smuls castile. Am trecut linia dupa o cazatura fantezie la cativa metrii inainte si am plans o vreme… De bucurie, normal 🙂

Sa notez aici ca am facut 36 de flotari.

Next chapter: Cant. Visele mele, se implinesc, cat bat din palme sau cat clipeeesc… Inca un punct de pe bucket list – sa fiu lider vocal intr-o trupa… Si m-au gasit baietii de la Nuybai, 4 oameni absolut minunati, care m-au primit cu bratele deschise si cu care repet de 2 ori pe saptamana. Orele de repetiii imi dau un sentiment inaltator. Imi cunosc vocea din ce in ce mai bine, de fiecare data ma joc altfel cu ea, cresc, cresc, cresc… Adele – Make you feel my love… O piesa in care ma pierd si o cant mereu cu ochii inchisi si cu surasul pe buze. I try – Macy Gray – E exact pe timbrul meu si o ador, mi-a placut si am consumat-o acu cativa ani pe repeat. Je Veux – Zaz – crezul meu in viata si e piesa MEA – Je veux de l’amour, de la joie, de la bonne humeur/ Allons ensemble, découvrir ma liberté – I want, love, JOY, good spirit! Pai si nu? It’s not about the money, money, money – Just wanna make the world dance. Astept cu nerabdare primul concert. O sa ma pis pe mine… dar cu ochii inchisi 🙂

Pfoai, nici nu mai stiu cate si mai cate – 2 vama veche, un interviu, un Electric Castle, zeci de rucsace de haine spalate, mult sport, multe povesti, sute de oameni cu care am vorbit, promisiunea unui concediu la surf, multa ciocolata neagra mancata, joy everywhere, oameni care ma aprecieaza, care imi dau si carora incerc sa le ofer cel putin la fel de mult… Dormit prin corturi, ma cheama “Maria” alaturi de prietena “Stefana”… concerte si palinca, rasete, overtime si nervi la job, JOY rosu cu radio Zu si sarutari Criminale… Multe Capite si slana si rosii si ceapaaaaa… Am fost barman, am servit gratis, am intalnit-o pe Fluturas la Pescarie, m-am indragostit intr-o noapte de povestile unui baiat pe care nu il voi mai vedea niciodata… M-a luat in brate la ora zece, in timp ce Soarele se urca peste mare, intre povesti despre nebunii unui azil din Anglia, in care am spart noaptea in doua cu rasetele noastre si mi-a spus ca miros atat de bine, incat ar incapsula mirosul meu si l-ar lua cu el peste tot… Hm… Vanilie…  Mii de minute vorbite la telefon de drag… Frenezie si somn… uneori… dupa Apus.. Rasarite… peste Zece, deja…

Sufletul mi-e bomba… Traiti, da? Iesiti afara si traiti… Eu ma pun sa fac curat 🙂